CS Mioveni nu concepe să retrogradeze în Liga 2, iar ProSport a aflat că tehnicianul Nicolae Dică ar urma să aducă opt jucători la noua sa echipă din Superliga, pentru partea a doua a campionatului.
CS Mioveni a părut victimă sigură pe finalul anului trecut, însă argeșenii sunt gata să revină spectaculos în clasament, ajutați și de faptul că punctele se vor înjumătăți în play-out-ul din Superliga.
Nicolae Dică este tot mai aproape de revenirea în Superliga, iar antrenorul își dorește în primul rând fotbaliști cu experiență, pentru ca echipa să continue în Superliga, așa cum își dorește mai ales primarul Ion Georgescu.
ProSport a aflat că tehnicianul le-a transmis șefilor clubului că are nevoie de opt jucători în cel mai scurt timp, astfel încât Mioveni a început tatonările cu mai multe echipe din Superliga. Din informațiile ProSport, o variantă a fost Romario Benzar, doar că fundașul a refuzat propunerea și a ales să semneze cu cei de la UTA.
Aflat în vacanță, într-o destinație exotică, Dică i-a băgat în ședință pe șefii clubului din Mioveni, care încearcă să achite din restanțele financiare în cel mai scurt timp.
„Au fost discuții cu Nicolae Dică! Îl dorim la Mioveni și cred că va veni în cele din urmă la clubul nostru”, a spus Constantin Stancu, pentru ProSport.
Nicolae Dică se întoarce din vacanță pe data de 10 ianuarie, iar cinci zile mai târziu ar urma să ajungă la CS Mioveni, club care încearcă să bată palma cu Bogdan Rusu.
În următoarele zile, conducerea clubului trebuie să liniștească atmosfera din vestiar: șefii au de gând să le achite jucătorilor un salariu și jumătate, în condițiile în care restanțele pentru două luni de zile au fost cesionate din drepturile tv.
Dacă problemele financiare se vor rezolva, iar echipa va fi întărită în această iarnă, atunci Nicolae Dică ar urma să parafeze înțelegerea cu clubul din Mioveni.
Nicolae Dică ar urma să debuteze oficial pe 21 ianuarie, în duelul pe care Mioveni îl are pe teren propriu cu nou-promovata Petrolul.
În ultima rundă din 2022, CS Mioveni a smuls o remiză nesperată din derby-ul cu FC Argeș: 2-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER